Alergologie

In cadrul Ambulatorului Integrat serviciul de imuno-alergologie are misiunea de a manageria boli alergice și / sau ale sistemului imunitar care solicită tehnici de diagnostic și / sau tratament de specialitate. Consulturile tematice sunt axate pe tratamentul și monitorizarea tuturor alergiilor: respiratorii (astm bronșic, rinita și rinoconjunctivita), de contact, alimentare, precum și alergii la medicamente și la veninurile de insecte.

Dispunem de toate tehnicile de diagnostic disponibile în prezent, acestea incluzând toate testele de provocare cutanată la alergeni (inclusiv alergeni de mediu, medicamente, produse alimentare, veninurile de himenoptere) și de provocare bronșică.
Urmare a apariției Ordinului nr. 44/2010 privind aprobarea unor măsuri de eficientizare a activității la nivelul asistenței medicale ambulatorii în vederea creșterii calității actului medical în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, serviciile medicale oferite în ambulatoriu se vor efectua pe baza unei programări telefonice cu cel puțin 24 de ore lucrătoare înainte de data dorită.

Programarea se va face zilnic, de luni până vineri, între orele 8.00-14.00, la numărul de telefon 0723 550 989, persoană de contact: As. Grozda Laza.

Consultaţia medicală de specialitate se acordă pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la alt medic de specialitate numai pentru cazurile în care asiguratul a avut biletul de trimitere iniţial eliberat de medicul de familie şi numai în condiţiile în care medicul trimiţător se află în relaţie contractuală (contract sau convenţie) cu casa de asigurări de sănătate.

Ce se întâmplă?

Vi s-a făcut indicație pentru desensibilizare? Scopul este de a restabili prin desensibilizare toleranța sistemul imunitar pentru substanța la care sunteți alergic: desensibilizarea este eficientă pentru veninurile de viespe sau albine, precum și la polenuri, acarieni și părul de pisică sau câine, în anumite condiții. Desensibilizarea nu este eficientă pentru alergii alimentare. Eficacitatea tratamentului depinde de tipul de alergie, severitatea bolii, numărul de teste pozitive și vârstă.

Ce o să facem?

Practic, desensibilizarea se face după cum urmează:
Pentru veninurile de viespi si albine, desensibilizarea se începe cu 22 injecții, făcute la interval de o săptămână, când se ajunge la doza de întreținere. Acest tratament a fost aplicat la mulți pacienți în bună siguranță și cu eficiență maximă. Următoarele injecții sunt o săptămână mai târziu, și după un interval de 2, 3, respectiv 4 săptămâni, apoi se repetă în fiecare lună timp de 3-5 ani.
Pentru desensibilizare în boala respiratorie (polen, praf sau păr de pisică), se începe cu injecții în fiecare săptămână, timp de 2-3 luni până la atingerea dozei de întreținere, apoi se repetă lunar timp de 3 ani.
Pot fi observate și efecte secundare pentru cele două tipuri de desensibilizare. Acestea constă în general în roșeață și mâncărime la locul de injectare. În cazuri rare, pot să apară convulsii, strănut și mâncărime la nivelul ochilor, chiar mai rar, o criză de astm sau o erupție pe piele. Aceste reacții apar foarte repede, de aceea după toate preparatele injectabile toți pacienții trebuie să rămână 30 de minute sub monitorizare în sala de așteptare.